Încă din anul 2009, voluntarii Crucii Roșii își rezervă câteva zile pe lună, pentru "Banca de Alimente" ce are ca scop asigurarea de alimente neperisabile, necesare traiului de zi cu zi a familiilor și oamenilor nevoiași din întreaga țară.
Probabil că ați observat cu toții, măcar în trecere, coșurile pentru alimente marcate cu logo-ul campaniei, în care, pe parcursul lunii, se adună alimente greu perisabile, din magazinele Mega Image și Carrefour.
Noi o dată pe lună ne adunăm în echipe de câte doi și mergem spre magazinele Mega Image și Carrefour, unde informăm oamenii în legătură cu scopul și mecanismul campaniei, acoperim codul de bare al alimentelor cu un abțibild și le aducem la filială, pentru a forma pachete care vor fi apoi trimise către familile nevoiașe din țară.
Acțiunea este una simplă, care nu ocupă mult din timpul voluntarilor și, mai ales, aduce beneficii infinite oamenilor din jurul nostru.
Așadar, vă invităm să vă alăturați nouă în calitate de voluntari și, bineînțeles, de prieteni ai proiectului Banca de Alimente prin donarea de alimente greu perisabile în coșurile din magazinele Carrefour și Mega Image.